Cos Cumparaturi
Cosul de cumparaturi este gol!
Ca oricine pe lumea asta, avem și noi povestea noastră. Aceasta a început în vara anului 1993. Atunci am devenit importator al aliajelor dentare produse de compania JELENKO din SUA, una dintre cele mai prestigioase mărci în domeniu dintre cele dedicate aparaturii și consumabilelor destinate laboratoarelor dentare. Treptat, am extins mult oferta, pastrând însa aceeasi anvergură a producătorilor (noblesse oblige!). Astfel, pe parcursul anilor am devenit dealer pentru Heraeus Kulzer, Shera, Shenpaz, Galloni, Rhein 83, Schuler, Wieland, Mariotti, Amann Girrbach, Horico, Dental Wings, 3Shape s.a.
În prezent oferim aparatură şi consumabile de ultimă generaţie ştiinţifică şi tehnologică. Având know-how-ul în domeniul CAD/CAM-ului, din anul 2006 am început această aventură, iniţial cu firma Wieland. Apoi, am continuat cu sistemul conceput de Amann Girrbach, completându-l cu scanner-ul intraoral TRIOS, 3Shape.
Firma a reuşit să se impună şi să supravieţuiască în condiţii de piaţă extrem de aspre prin seriozitatea pe care a dovedit-o în permanenţă. Respectul pentru partener a caracterizat-o atât în relaţiile cu furnizorii externi, cât şi cu clienţii. Necazurile le-am păstrat mereu pentru noi, iar în faţa partenerilor am ieşit mereu în întâmpinare cu zâmbetul pe buze şi cu toată disponibilitatea. Politica a fost aceea de a ne pune permanent în slujba clienţilor, de a le furniza materiale de cea mai bună calitate la preţuri cât mai accesibile, de a le asigura un service prompt pe timpul garanţiei aparaturii furnizate, dar şi în continuare. Pe cât s-a putut, ne-am dorit să avem în client nu numai un stăpân, dar şi un prieten. Şi cum prietenul la nevoie se cunoaşte, am făcut-o adesea, în fel şi chip, pe cât ne-a stat în putinţă.
Nu este de ajuns să ai materiale excelente. Cel care le mânuieşte trebuie să fie şi el foarte bine pregătit, pus la punct nu numai cu metodele de folosire ale acestor materiale, dar şi cu ultimele descoperiri în domeniu pe plan mondial. Activitatea noastră cuprinde organizarea periodică a unor cursuri de pregătire pentru tehnicienii dentari şi medicii stomatologi, în ţară sau în străinătate, ţinute de lectori dintre cei mai experimentaţi. Demonstraţiile practice sunt la loc de frunte. Ele constituie pentru noi o adevărată obsesie, care de-acum ne caracterizează. Cursurile (multe acreditate de către OTDR) constituie şi un loc în care se pot lega rodnice relaţii profesionale şi umane.
Ne propunem să avem şi în continuare o atitudine de întâmpinare faţă de partenerii noştri, astfel încât împreună să depăşim numeroasele obstacole cu care ne confruntăm în permanenţă şi să creăm un climat de bunăvoinţă şi bună înţelegere, favorabil împlinirilor medicale în domeniul stomatologiei. Relaţiile noastre să fie plăcute, ca un dans în care partenerii se înţeleg desăvârşit.